În premieră, SUV-urile au reprezentat peste jumătate din vânzările de mașini noi în Europa
Știm deja că de câțiva ani încoace SUV-urile au devenit tot mai populare.
Potrivit unei statistici Dataforce, în premieră, SUV-urile au reprezentat peste jumătate din vânzările de mașini noi în Europa, în prima jumătate a anului curent. Cota lor de piață a ajuns la 51%, față de 48% cât a fost în același interval din 2022.
Concret, în primele șase luni din 2023 au fost livrate 3.37 milioane de SUV-uri, cu 23% mai multe decât în prima jumătate a anului trecut.
TESLA MODEL Y, CEL MAI VÂNDUT SUV
Cu 138.152 de unități comercializate (+ 207%), Tesla Model Y conduce topul celor mai populare SUV-uri. Locul secund este ocupat de Volkswagen T-Roc, cu 104.465 de unități, iar locul 3 de Toyota Yaris Cross (96.849 exemplare).
În top 10 mai regăsim Volkswagen Tiguan, Dacia Duster, Hyundai Tucson, Peugeot 2008, Kia Sportage, Renault Captur și Ford Puma.
Din cele peste 3.3 milioane de SUV-uri, 1.133.822 de unități au fost reprezentate de SUV-urile de dimensiuni mici.
Cele compacte au strâns 999.568 de exemplare comercializate în prima jumătate din 2023.
În ceea ce privește mașinile „obișnuite”, Dacia Sandero rămâne una dintre preferatele europenilor, cu 124.190 de unități comercializate în intervalul menționat mai sus. Europenii au mai preferat Opel Corsa, Peugeot 208 și Renault Clio, toate reușind să treacă de borna de 100.000 de exemplare vândute.
via Motor1