Max Verstappen vrea să-și înființeze propria echipă în motorsport: „Vreau să câștig și cu aceasta”

Reclama Creata Pe 6 Februarie 2025 1133

Max Verstappen vrea să-și înființeze propria echipă în motorsport: „Vreau să câștig și cu aceasta”

Max Verstappen vrea să-și înființeze propria echipă în motorsport: "Vreau să câștig și cu aceasta" - 289716l 1000x640 b f447d6e9
Max Verstappen, dublul campion mondial de Formula 1, își dorește să înființeze o echipă sub nume propriu în motorsport. Echipa olandezului ar urma să concureze în campionatele sub egida regulamentului internațional GT3.

Max Verstappen a anunțat pe site-ul său oficial că își dorește să înființeze propria sa echipă în motorsport. Potrivit primelor informații, pilotul olandez vrea ca noua sa echipă să concureze cu cel puțin două mașini în campionatele aflate sub egida regulamentului internațional GT3. Astfel, echipa lui Verstappen ar putea concura în seria Fanatec GT World Challenge Europe, Intercontinental GT Challenge, European Le Mans Series și chiar în Campionatul Mondial de Anduranță.

Într-un interviu acordat publicației olandeze Formule 1, Verstappen a spus că ideea de a-și înființa propria sa echipă își are originea în sim racing. El a mai precizat că își dorește ca noua sa echipă să concureze în diverse campionate pentru mașini GT3 începând din 2025. „Lucrăm la asta în acest moment. Anul viitor va fi strâns, dar mi-ar plăcea ca echipa să fie înființată cât mai curând posibil. Ar trebui să fie posibil să avem o echipă de GT3 în 2025 cu minim două mașini”, a declarat dublul campion mondial.

Reclama Creata Pe 6 Februarie 2025 1133

 

Alături de ambiția de a-și înființa propria echipă, Verstappen mai spune că vrea ca aceasta să ajungă să concureze și în cele mai importante campionate și curse de anduranță din lume. „Primul pas este propria noastră echipă de GT3 și apoi vedem unde vom ajunge. Ar fi grozav să putem să ajungem către cel mai înalt nivel în cursele de anduranță.”

La final, olandezul de la Red Bull are așteptări ca propria sa echipă să fie una de succes, iar acesta mai spune că faza de planificare a fost deja încheiată. „Dacă fac ceva, vreau să îl fac cum trebuie. Vreau să câștig și cu această echipă. Am lucrat la aceasta de multă vreme. Faza de planificare s-a sfârșit, acum suntem în faza de acțiune”, a mai declarat Verstappen.

via Motorsport

Lasă un răspuns