Renault va produce mașini electrice în Coreea de Sud

Potrivit unui oficial al mărcii franceze, Renault are în plan să producă mașini electrice în Coreea de Sud, în viitorul apropiat. Acestea vor fi produse la uzina mărcii din orașul Busan.

Guido Haak, vicepreședintele executiv Renault, a anunțat că marca franceză dorește să producă mașini electrice în Coreea de Sud. Pentru asta, au început deja discuții între filiala Renault Korea Motors și guvernul statului asiatic pentru a construi o uzină nouă în orașul port Busan, aflat la circa 300 de kilometri distanță de capitala Seul.

Până acum, nu se cunosc mai multe detalii despre viitoarea uzină, însă Renault și-a impus ca obiectiv principal să producă 200.000 de mașini electrice în această țară.

Deocamdată, subsidiara din Coreea de Sud a mărcii Renault produce doar 3 modele cu motoare termice: două SUV-uri, XM3 și QM6 SUV, precum și o berlină, SM6. La final, uzina unde sunt produse cele 3 modele are o capacitate de producție de 300.000 de vehicule pe an.

via Economica

✍️ Autor: Bejenaru Alexandru Ionut – [email protected]

🔗 Link intern: https://diagnozabam.ro/sfaturi

🤝 Sustine DiagnozaBAM

Continutul este gratuit. Donatia este complet voluntara.

Doneaza pe Ko-fi
Revizuit la data de 02.04.2025

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.